Ieri însă, mă uitam la cifra de 987 total şi mă gândeam că dacă se mai încurcă vreun român pe google poate trec de 1000.
Cu surpriză am constata că ieri am avut 200 de pagini vizitate (pentru necalculatorişti, acest lucru, în engleză hits, măsoară numărul de clicuri de şoarece pe paginile site-ului meu; nu măsoară vizitatorii diferiţi ci toate acţiunile lor; un vizitator poate însemna mai multe clicuri).

E super fain ce mai caută lumea pe google ca să ajungă la site-ul meu.
De pildă ”noapte senina poiezie”. Poiezie.
Sau “Nichita la televizor”. Mor de curios dacă o căuta pe Nichita cea blondă şi bătăuşă sau pe Stănescu.

Aş vrea ca blogul meu să fie total dedicat artei, în care poezia să fie preponderentă dar crezi că google e de acord cu mine?
Dacă mă cauţi după nume, site-ul este al doilea în lista de răspunsuri.
Dacă, însă, cauţi după ”poezie română”, site-ul nu apare deloc.
Că tot vorbeam despre cum poţi să fii relevant zilele astea.

Ce trebuie să faci ca să devii relevant?

Primul pas este să îţi declari intenţia ca ceilalţi să poată evalua şi aproba sau refuza pretenţiile tale:
Eu sper să fiu al doilea poet naţional al românilor.

E prea mult? Credeţi? Ok, aş putea să dau un pas înapoi: sper să pot fi considerat poet.

Tot prea mult? Îmi trebuie permis ca să pătrund în cercul acesta?
Trebuie să mă recunoască şi criticii, să mă caute pentru a mă publica editurile?
Sau este suficient să mă citească publicul?.
Ok, să zicem că nu am şanse cu editurile dar am măcar acces la public?
Se va deranja cineva să citească poeziile mele?

Al doilea pas este să obţii suportul sau asentimentul celor pe care vrei să îi convingi:
Deci câţi români trebuie să considere că sunt poet ca să fie oficial?

Al treilea pas, un fel de pas continuu, este să îţi susţii singur pretenţiile. Să scrii. Să publici în fiecare zi câte ceva ca să merite efortul unui click pe un bookmark şi 5 minute de lectură. Dar asta fac deja. Public aproape în fiecare zi ceva.

Probabil un alt lucru important este să stârneşti reacţii în cititorul tău. Dar cum poţi să afli dacă reuşeşti sau nu?.
Poţi, de pildă, să fii agresiv şi  controversat, să cauţi senzaţionalul (fără să cazi în ridicol), să îţi provoci cititorul. Dar, totuşi, cum măsori asta, dacă cititorul nu are şi
sânge de scriitor sau nu are timpul efectiv pentru a-ţi lăsa un comentariu lângă
cuvintele tale ce au obţinut reacţia lui?
O modalitate a fost descoperită de technocrati, se numeşte Reactions.
Listează bloguri care au publicat articole care se referă la articole publicate de mine.

Totuşi, cea mai bună modalitate este să îmi scrieţi.
Comentaţi de fiecare dată când aveţi ceva de zis.
Nu pe chat sau pe mail, chiar acolo unde v-au plăcut sau displacut spusele mele, pe blog.
De pildă la articolul cu top 10 poeţi români, un singur om s-a lăsat mirat împreună cu
mine de irealismul topului.
Aş fi fost foarte încântat dacă fiecare dintre voi ar fi scris acolo un singur rând, poetul vostru favorit.
Dar aici intrăm iar în discuţia despre relevanţa poeziei în zilele noastre.
Poate voi nu aveţi un poet favorit.

Iar asta  este categoric numai vina poeţilor.
Prea culţi pentru a scrie poezie pe gustul maselor.
Oare ar putea să scrie poezie în aşa fel încât să fie populară fără să fie ridicolă.
Să fie ne elitistă, ne esoterică, directă şi puternică, fără să fie încărcată de simboluri pe care să nu le puteţi recunoaşte?
E posibil să scrii poezie sau proză de calitate fără să ceri cititorului tău să se “pregătească” în ainte de a o citi?
Fără să ai pretenţia de la el să citească 10 alte volume înainte de a-l parcurge pe al tău?

Merită să foloseşti simbolurile literare precedente pentru a-ţi încărca de semnificaţii cuvintele, pentru a-ţi maximiza cantitatea de semnicaţii per număr de cuvinte? Am scris într-o poezie mai veche:

Ucisă de fierea turnată-n rădăcină,
Clipa a devenit prea mică
Şi nu ne mai încape
E vremea poate să pornesc spre munte
Dar mi-e frică.

Citisem Eliade şi ştiam că drumul către munte simbolizează acceptarea unei morţi iminente, retragerea din această viaţă.
Fascinant. Câţi dintre voi ştiau asta?
Merită să pierd atenţia celor care nu au citit aceleaşi opere ca şi mine ?
Celor care sunt prea ocupaţi cu domeniilor lor de excelenţă de care au nevoie în viaţa de zi cu zi?

În viaţa de zi cu zi eu sunt programator.
Ca să pot rămâne programator trebuie să citesc foarte multe articole tehnice.
Practic, au fost ani în care nu am putut să citesc altceva.
Şi apoi, lectura tehnică te deformează. Eşti programat să cauţi sensul şi informaţia în text şi să o înţelegi cât mai bine.
Nu eşti programat să te bucuri difuz de aglutinarea spontană cuvintelor, nici să te laşi încărcat de frumuseţi indirecte, subconştiente.
Şi atunci ce şansă mai ai să te bucuri de de imprevizibilul unui text de genul:

Ca şi cum ai vedea munţii plângând,
ca şi cum ai citi din deşerturi un gând,
ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,
ca şi cum ieri ar fi în curând,
astfel stau palid şi trist, fumegând.
                            (Nichita Stănescu, Semn 5)

Eu unul cred că ai. Cred că există un prag al esoterismului peste care poet fiind nu ai voie să treci şi atunci cititorii tăi au şansa să se bucure de textul tău.
Am început să cred asta de curând. Nu se reflectă în poeziile mele vechi.
Dar sper din tot sufletul să fie esenţa poeziilor mele noi.
Sunt acel fel de poezii pe care poţi să le citeşti fără să ştii că -1 este esenţa perpendicularităţii.
Îmi cer scuze, Ion Barbu, unele declaraţii sunte prea emfatice pentru a fi făcute cu voce tare.

Citiţi poezia Manifest, spune exact acest lucru.
Este declaraţia mea de război în drumul spre a fi poet.

Dar dacă nu, atunci poate am voie să las moştenire acest ţel fetei mele Timea Faltiska ce se va naşte în acest fierbinte iulie de 2007.
Şi daca nici ea nu va fi să fie, poate copii ei.
Sunt sigur că undeva în viitor, foarte aproape, se va naşte un poet naţional, poate chiar pe nume Faltiska.
Şi asta va fi pentru că vouă vă va păsa din nou de poezie.
Şi pentru că el sau ea vor şti să spună cuvintele pe care le veţi iubi.
Şi pentru că atunci, în acele zile, cuvintele ei sau ale lui vor ajunge foarte uşor la sufletul vostru.
Această nemaivăzută reinventare a mass-mediei, va avea grijă de asta.

Azi am împlinit 34 de ani.