Acum
Rusinea cuvântului | Acum | Univers | Ritmuri
Haiku 1 | Liniste | Asta sunt | Manifest
Partial color | Jazz | Clar 13 | De ce tace omul
Haiku 2 | Trecator | Ore mute | Ana
“Zeul e invizibil. Nu se vede
decât ea la glezna mâinii lui”
Stanescu
Rusinea cuvântului
11 mai 2007
Mi-e vorba înodata si stearpa si aspra,
Topindu-se între timpan si sinapsa,
Ratacita între ochiul si mintea voastra,
Pierzându-si culoarea tacuta si arsa.
Neputincioasa a mai prinde radacina,
Abia rostita si simultan uitata,
Prea scurta, prea strâmta ca sa mai devina
Fiorul ce-l devenea altadata.
Mai sunt doar o mâna de numere mute,
Un set de cuvinte semantic corecte,
Carapacea pustie a unor idei trecute,
O nemiscare de verbe mai mult ca perfecte.
Acum
13 mai 2007
Pietre si frunze si noaptea pustie,
Lorca si caii, muzica, urletul,
Îngerul domnului, frumoasa-mi sotie,
Hârtia, cuvântul si sufletul.
Toate se-amesteca, alearga, se-ascund si se-arata
Îmi ard neuronii, îmi tremura pulsul si-mi coboara
Spre buze într-o sinapsa torentiala ce-mi tulbura
Sîngele cu nimic mai putin decât altadata.
Nu mi-am pierdut tulburarea, nu mi-am pierdut uimirea,
Zbuciumul mintii îmi întrece si-acum priceperea limbii,
Fiecare lucru pe care vreodata mi-a cazut privirea
Traieste si-mi va trai mereu într-o latura a inimii.
Fiecare lucru pe care vreodata mi-a cazut privirea,
Fiecare lucru, fiecare nume, sunet si gest oarecare,
Fiecare imagine, amintire, fiecare e ruda cu fiecare
Si fiecare si toate deodata îmi cladesc fiirea.
Nu mi-am pierdut tulburarea,
Mi-a fost doar pentru o secunda uitata.
Univers
18 mai 2007
Daca ai fi constient
Ca un foton poate fi
În doua locuri în acelasi moment
Si ai întelege ca nu poti sa stii
Unde e fara a-l opri din mers
Ai putea sa mai scrii
Chiar si numai un singur vers?
Ritmuri
20 mai 2007
O noapte asa senina
Ca se aud notele
Chitarilor pâna la luna,
Pâna la planetele
Unde chitarile au lacate,
Pâna la comete,
Pâna la soarele
Unde au interzis nota Re.
Notele corzilor tuturor
Chitarilor mi se petrec
Pâna în miezul celulelor
Prin moalele tâmplelor,
Pâna în rosul sângelui,
Din albastrul cerului.
O noapte asa senina,
Ca o esarfa neagra
Înfasurata vag la gâtul
Atât de albastru si de rar
Al singurei planete unde
Înca se aude cântecul,
singurei planete
Unde esti tu.
Haiku 1
25 mai 2007
Un fel de multumesc
pentru Matei
Saptisprezece.
O mâna de silabe,
Vorbesc volume.
Liniste
28 mai 2007
Am auzit, cred, geamul care se batea de toc
cu asa un zgomot aspru ca mi s-a parut,
deodata, cumva important sa ma trezesc.
Încercam sa-mi ridic plumbul pleoapei
de pe ochi, vedeam în jur forme precare
dar nu vedeam culorile.
Îmi simteam sângele taindu-si fagas
printre celule ca prin stânca
si nu puteam sa îmi misc decât degetele.
Auzeam vântul tulburând frunzele
dar nu reuseam sa deslusesc ticaitul,
altadata atât de barbar, al ceasului
pe care îl stiam lânga tâmpla.
Apoi am reusit sa întind mâna spre a ta
si te-am gasit alaturi unde stiam ca esti.
Ti-am vazut pieptul ridicându-se
si coborând lin si mereu si
mi-am petrecut degetele printre ale tale.
Am respirat adânc si am privit
verdele proaspat al frunzelor înca ude.
Vântul contenise iar aerul era proaspat
asa cum este numai dupa ploaie.
Era o dimineata senina,
tu înca dormeai
iar afara,
afara se facuse primavara.
Asta sunt
31 mai 2007
Daca asta vreti de la mine,
Puteti sa mai asteptati,
Indulgenta nu e ceva
La care sa ma pricep foarte bine.
Dupa jumatate de viata
Petrecuta mereu laudat
De cei ce ce-si doreau
Sa poata fi mândrii de mine,
Am foarte mult de recuperat.
Cred multumirea de sine,
Ca orice alt viciu, se dezvata.
Cum alegi sa îmbraci o haina
Si nu alta, constient,
Dintre toti oamenii,
Fiecare doar putin altfel,
Ce as fi putut deveni
Daca as fi stiut mai bine
Am ales atent
Sa ma transform în mine.
Multumirile si placerile mele
Ramase atât de putine, sufera
De felurite inflatii sordide
Mortale nu atât pentru ele
Cât pentru mine, cât pentru ochiul meu
Peste care pleoapa nu se mai închide,
Treaz tot timpul, în cautare mereu.
E poate timpul sa fie
Ceva din mine dat în schimbul
Aprecieriilor luate pe datorie.
Daca asta trebuie sa fiu,
Asta sunt, va veni si timpul
Sa ma odihnesc,
Mai tîrziu.
Manifest
3 iunie 2007
Sa citesc nenumarate volume,
Sa le memorez, sa le asimilez,
Sa fiu una cu ele,
Sa le înteleg pâna într-acolo
Cât sa le adun esenta
Într-un singur cuvânt.
Atunci, fiecare cuvânt
Ar meu ar vorbi volume.
Citindu-l, sufletul tau,
S-ar reumple de bucuria
Traita pe când citeai prima oara
Acele pagini, de întâiul fior,
Întregul fior.
Dar ce-ar însemna
Suculentele vorbele mele
Pentru acela ce nu a citit
Paginile din care se trag?
Ce-ar fi daca eu
Si tu
Nu avem aceleasi obiceiuri
Literare?
Ce-ar fi, atunci, cuvintele mele
Pentru tine?
Ar fi o bizara nunta
De vocale lipsite de miez?
Ar fi o cazna a ochiului,
Un dezgust al sinapsei?
Fara tine, omul citind,
Vorbele mele sunt
Doar urme de creion
De-a latul hârtiei.
Vorbele mele, sarmanele,
Au nevoie de sufletul tau
Ca sa se poata transforma
În altceva,
Ca sa prinda viata,
Ca sa devina sentimente,
Sa arda, sa zboare,
Sa cânte.
Ce-ar fi daca vorbele mele
Ar trai sau ar muri în inima ta
Doar în causul ramas
Pe locul trecutelor tale lecturi?
Poate, pentru tine,
Minus unu nu este
Esenta perpendicularitatii.
Sa-ti spun Uvedenrodele?
Sa-ti spun un cuvânt
Mare cât Lorca?
Sa-ti spun un cuvânt
Cât tot Eliadele?
Sau unul adânc,
Adânc cat Eco?
Sau sa încerc unele noi?
Sa gasesc o vorba proaspata
Si rotunda care sa nu însemne
Nimic mai mult decât literele
Dinlauntrul ei?
Intra singur,
Poti sa îti lasi volumele
La usa,
Poti sa vii numai tu
Si sa-ti lasi cititele carti
Lânga prag.
Vino sa citesti literele mele.
Nu ai nevoie
Decat de ochiul
Si de mintea ta.
Partial color
4 iunie 2007
-Ce faci vecine?
-Nimic,
Scriam.
-Ce scrii vecine?
-Îmm, chestii,
Nimic.
-Ai vazut ce cald
A fost azi?
Ce aglomerat era
La metrou, dimineata?
Ce-ti face nevasta,
Tot la bucatarie?
E tot timpu’ la bucatarie,
Ce-ti mai gateste?
Ai vazut ce s-a scumpit
Rosiile?
Parca a-nebunit lumea.
Nu te-ai saturat
De table?
Ce faci vecine, scrii?
Citesti ziarul,
Te uiti la politica?
Ai vazut-o pe aia de la 5?
Nu-s cum n-o omoara
Barba’su.
Ce faci vecine,
Îti bati covorul?
Te uiti la meci,
Îti numeri banii?
Ti-ajunge pensia,
Ti-ai luat reteta pe luna asta?
Ai vazut ce cozi era?
L-am auzit ieri,
Pe ministru ala,
Nu-s cum îl cheama,
Ca bani este.
Eu nu stiu unde dracu’ este,
Daca este,
unde-i medicamentele?
Se fura si la astia…
Cica si din salam
Poti sa iei gripa.
Ce faci vecine,
Stai la balcon,
Prinzi internationalu’?
Si luat ginerele
Aer conditionat?
Ai fost la serviciu,
Manânci seminte,
Îti repari Dacia,
Îti plimbi câinele,
Ai iesit la aer?
Ce faci vecine,
Ai intrat la apa?
Jazz
5 iunie 2007
Suna jazzul,
Ca trenul suna,
Ca trenul.
S s s su suna jazzul
Ca rotile.
Ca rotile trenului
Suna jazzul,
Ca rotile de metal
Ale trenului
Peste timpanele mele.
Suna ca rotile
Peste timpanele mele.
Ca rotile, ca rotile,
Pe urechile mele
Ca pe sine de catifea.
Suna jazzul ca metalul
Peste sinele sinelui meu,
Din nou si
Din nou si
Din nou.
Suna ca pasul rotund
Al trenului
Pe rosul covorului,
Pe catifeaua lui
Pe rosul lui de catifea
Întins de la trompeta
Pâna la inima mea.
De ce tace omul
11 iunie 2007
Poate crezi ca tac
Pentru ca nu am nimic de zis
Sau ca tac
Când ce as avea de spus
A mai fost spus deja
De altcineva.
Sau ca am fost jefuit
De cuvinte.
De cuvintele bune, cel putin.
Poate crezi ca tac de teama
De a fi nesemnificativ
Pentru generatia mea.
De parca mai poate cineva
Sa fie relevant de unul singur
În aceasta epoca
A caselor de distributie.
Poate tac de frica sa nu îmi fie
Cuvintele distribuite cu forta
Spre moalele tâmplelor voastre.
Sau poate sunt tacut de dor
Si de ciuda si de amarul meu
Din suflet si din splina.
Inima mea de tabla e prea grea
Chiar si când nu e plina.
Nu-mi cade bine aceasta tacere
Dar mi-e sa nu înebunesc,
Tot fiind de acord cu toata lumea.
Tot înjurând fara sa jignesc,
Mi-e sa nu-mi scrântesc limba.
Si-atunci mai bine nu vorbesc.
Clar 13
iunie 2007
De unele cuvinte,
Rostite sau nu,
Îmi e sila.
Nu am de ales
Decât sa le arunc
Si sa astept
Sa mi se îngaduie
Sa gândesc altele.
Haiku 2
Cântecul ploii
Trezind melcii pe sub flori,
Gonind arsita.
Trecator
17 iunie 2007
Au fost anotimpuri în viata mea
În care am intrat în genunchi
Rugându-ma sa nu se termine,
Pe care mi le-am petrecut haituit
De gândul ca se vor sfârsi,
Constient ca voi fi despartit
De cei pe care ar fi trebuit
Sa-i iubesc.
Cei în a caror viata am fost doar
Un spectator mut si distant,
Mereu ocupat cu altceva.
Asta este bizarul paradox
Al starii mele de fapt.
Nu se poate sa te doara
Trecerea clipelor pe care
Cu buna stiinta le ignori trecând.
Trebuie ca sunt un om
Tare simplu la minte.
Au fost anotimpuri în viata mea
Ce-mi încântau miezul sufletului
Cu fiecare secunda, pe care
O sorbeam cu toate simturile
Ca un copil mâncând,
Cu degetele goale,
Dulceata direct din borcan.
Si totusi fiecare secunda, trecând
Se rupea din mine, ma împutina,
Îmi întuneca fruntea cu gândul
Mistuitor al efemerului celor
Pe care nu am avut întelepciunea
De a-i iubi îndeajuns.
Despre ei, vorba
“Asa a vrut dumnezeu”,
Nu se poate rosti
Fara a ti se arde limba,
Fara a ti se înclesta dintii
Fara a ti se usca inima.
Aceasta încercare de a te minti
Ca totul pe lume are un rost,
Mie unul îmi este prea grea.
Dumnezeul acesta de paie nu are
O vrere a lui, pe care s-o vrea.
Ore mute
23 iunie 2007
Ma uit de-o lunga ora
la aceasta pisica
trecând în sus si-n jos
pe-o dunga de zid.
În sus si-n jos,
trecând cu pas soptit, felin.
Si nu pot sa-mi desprind
privirea
si nu pot sa-mi abtin
ochiul de la a tot privi.
Pisica asta dusa
se-ntoarce tot mai gri.
Simt ca-ncurând se-ntâmpla
un lucru minunat.
Trecând în sus si-n jos
mereu trecând, cu pas furis,
pe piatra lui de zid,
se va topi în ochiul meu
si n-am sa vreau sa-l mai închid.
Ana
2 iulie 2007
Mai e putin, atât de putin
Si se va înaripa,
Îsi va afla zborul,
Îsi va afla cântecul,
Îsi va despleti viata de a ta.
Mai e putin
Si cântecul sau
Ne va preschimba,
Ne va deschide porti.
Vor fi negri ochii ei,
Vor fi verzi?
În spate ni se-nchide anotimpul
Unei ancestrale trageri la sorti.