Pietre
Curvintele | Gol | În amintirea ta | Spaima | Iarta-ma
Dedublare | Peisaj | Uneori | Vânat | Senin | Clar 5
Clar 6 | Clar 7 | Executie | Clar 8 | Clar 9 | Nu
Clar 10 | Scenariu | Mi-e | Tribut | Somn solemn
Cuvintele | Goliciune | Spusa | Cuvântul glandular | Clar 11
Asculta calule | Caracterizare | Dezmat | Frica | Clar 12
“Din pricina aceleia mi s-a tras
Obiceiul de a ma bucura ca pot sa imi exprim în vorbire
Mizeria”
Stanescu
10 ianuarie ’92
Îmi latra câinele pamântului
Pe nari,
Ma ustura cuvintele
Spuse pe beregata cealalta,
Spuse rau,
Cu of,
Cu mâna stânga,
Cu spatele sufletului.
Taca-miu, batrânul,
Obisnuia sa-mi spuna cuvinte
Groase cât palma lui aspra.
Mormaia mângâindu-si barba
“Fi-miu …”
Uitându-se pamântiu în jos.
Acasa îmi spunea cuvinte
Grele cât palma lui mare,
De-a stânga sau de-a dreapta
Pasilor mei tremurânzi.
As plânge acum pe mâna asta.
21 ianuarie ’95
Ochiul meu prea plin de lacrimi
Se revarsa peste trupul tau putin.
Din pizma pe tine,
Poruncesc ochiului meu sa sece.
Din pizma ca poti sa înfloresti
Sub seva albului lui,
Altfel decât stearpa, straina mâna mea
Altfel decât necredinta mea
Pedepsita prin obiceiul antic
Al taierii limbii.
Din pizma pe tipatul tau
Între picioarele mamei tale
Si pe aripa cu care ea te nascuse.
Ti-l dau, sufletul meu,
Strâns în mâna mea stânga
Între degetele mele stângi.
Ia-l! opreste-te din plâns!
1 februarie ’95
Veti spune ca pentru noi,
Cei contemporani cu sarpele fara picioare,
Cerul si-a pierdut arhitectura mausoleica.
Ei si? Undeva în preajma,
Cronos continua sa-si
Manânce nestingherit fii.
Mie mi-e frica.
Veti spune ca ritmul
Urletelor între picioarele
Straduitelor mame
Întrece nesatul zeului.
Se pare a ultima, poate, pedeapsa
A omului
E inconstienta. Nu protestati!
De la nechezatul cailor
Mirosind a lup
Mi se trage spaima.
Si ce negru de-ntuneric
S-a lasat între case, doamne!
Iarta-ma
Draga mama,
Astazi am aflat ca soarele
E facut din iad,
Luna din pamânt
Iar dragostea
E facuta din carne.
Iarta-ma, mama,
Îmi e din ce în ce mai greu
Sa ramân copil.
Dedublare
Talpa dreapta, ochiul stâng
Stau acolo jos pe drum
Si m-ajuta ca sa râd
Si ma dor ca sa ma plâng.
1 martie ’93
Dincolo de padure
Nu se vede nimic.
Pasari usoare
Plutind aproape,
Doi copii care se calca,
Râzând,
Pe umbre.
Dedesubt, osul pamântului
Dizolvat în apa amara.
Asta-i tot ce-mi oferi?
Alta data vedeam si culorile…
octombrie ’91
Uneori un fluture
Îmi exprima mai bine
Aceasta stare
De jale.
Voi spune, de pilda,
“Floare”,
Iar tu vei întelege
Cât de mult te iubesc.
Ma tem ca nu m-ai întelege
Daca as spune altceva
Decât plante.
16 iulie ’93
Bat drumul pe jos
Spre marginea timpului.
Împrastiate în tot locul,
Urmele eului meu…
Adulmec pasii care duc
În toate directiile.
Boturi ridicate în sus,
Îsi urla, în mine, pustia,
Haituindu-ma spre mai mult.
-Uite, micul animal,
Bate ca o inima,
Întide o mâna, zeule,
Si ascunde-l în palma!
-Un vierme, zeita, glumesti!
Ba am sa-l strivesc sub talpa!
Oh, doamne, oh doamne!
Ce-ntuneric, ce lumina, ce albastru!
Senin
Ploaia trece norul în râu,
Pesimistul zicând ca ploaia
Trece norul
În noroi.
Disparând carapacea de deasupra
Fricii mele de soare,
Ma simt mai plapând
Ca si cum m-as fi nascut prea devreme.
Clar 5
Iata, din unghiul acesta
Nu te-am mai vazut.
Parca esti altul
Sau altadata.
Semeni cu un elicopter adult,
De sus parca esti floare,
De jos semeni
Cu un spate de elefant.
Tu
Si cu tine,
Singurii doi de-un fel,
Cunoscuti sub numele tau.
Clar 6
Unde te duci tu, singura
Si plânsa,
Unde te-oi fi ducând?
N-ai nevoie de-un preot?
Executie
Marele poet a renuntat
La a mai fi mare.
Murea cu fiecare cuvânt
Împrumutat de la animal,
Minim de efort, maxim
De semnificatii,
Pâna când, platindu-si
Datoriile,
Ramasese doar o mâna
De arhetipuri banale,
Prea putine,
Cum stia ca sunt.
Un copil i-a agatat
În poarta
Un rac, care
S-a mai zbatut o vreme
Atârnat.
Clar 7
Te urmareste ca o tinichea
Legata de coada
Si, uneori, tace.
Important e ca, oriunde ai fi,
Doar sa-l strigi, si gata,
Ti-a pierit frica nelamurita
Si ti s-a lamurit calea pierduta.
15 aprilie 91
Sau nu mai e toamna
Sau nu-si mai are rostul,
Cuvinte cheie doamna,
Îmi rod tenace periostul.
Clar 9
Încep sa vad
Luminile de umbre
Si umbrele de tine.
Tu nu esti vis,
Tu nu esti umbra.
Tu, tu …
Tu nu esti!
Nu
-Care, cine, ce?
-Nu, nu! Eu am întrebat, întotdeauna,
“pâna unde?”
-Pâna aici!
-Sunteti sigur? Nu, nu!
Eu merg mai departe.
Clar 10
Cuvinte cu patru colturi
Cuvinte de nisip,
Ma-nabusa.
Regele cuvant!
Scenariu
Întreaba un câine
“Esti singur câine?”
-Nu, îsi raspunde câinele raspunsul.
-Sunt mai împreuna decât crezi,
Cu voi si cu mine,
Totodata.
-Cum crezi, întreaba-l,
Ca-si arata dumnezeu
Puterea?
Prin sarpele cu cinci capete
De foc scuipator, poate?
Ca sa-ti raspunda
“Nu, nu prin sarpele cu cinci capete
îl vad
Ci prin pietrele drumului”
“Nu prin sarpe, ci prin piatra!” îti raspunde
Pe când, ducându-se spre rasarit,
Se împutineaza.
-Ti-e foame câine?
-Nu!
-Ti-e ciuda?
-Nu!
-Unde te duci tu acum?
-Spre rasarit! îti raspunde.
Mi-e
Mi-e frica
Mi-e altceva,
Mi-e noapte si
Mi-e ciuda,
Mi-e foame,
Mi-e plânset,
Mi-e urlet
Mi-e mine,
Mi-e frunza
Si piatra,
Mi-e pace.
Mi-e foame,
Mi-e frica
Mi-e altceva,
Mi-e urlet,
Mi-e moarte dar
Mi-e greu si
Mi-e somn,
Mi-e dor si, totodata,
Mi-e destul,
Mi-e lacrima,
Mi-e înlauntru,
Mi-e negru,
Mi-e tine.
Mi-e floare
Mi-e cântec,
Mi-e bine.
Tribut
A venit,
M-a ajutat sa înteleg nespusele
Si neîntelesele.
Mi-a trzit din nou pasarea cântatoare
Sub coasta.
Ma tulbura o-ncântare stelara.
6 ianuarie 92
Desuet mi te-nchipui întinsa pe iarba
Iar copacii în juru-ti cristalin asternându-si
Batrânele ramuri în ingenue flamuri
Prin alintul de vânturi
Soptind în tacere nesperata placere
A luminii ce freamata dorul trairii.
Improvizey neutru
O glastra cu bonsai.
În mijloc poza ta
Pe care am scris de 300 de ori
Te iubesc.
Semiotica gestului
Îmi trezeste
Calcanul singuratic
Ce-mi supravietuieste
În sânge.
(În ciuda serioasei
Contaminari cu dragoste)
Apoi adorm
Cu genunchii la gura.
Cuvintele
Îmi tâsnesc din gura cuvintele,
Nefardate, nepieptanate.
În jurul meu toti
Se apara cu mâinile,
Se scund,
O iau la fuga.
Triumfatoare, cuvintele
Trec precum copite de cai
Peste spinarile lor îndoite.
Barbare si stângace,
Cuvintele mele
Vâneaza.
Goliciune
Sunt singur pe stânca.
Mi-e frica.
Omoara-ma
Ca sa te iubesc!
Mi-e sila de tine,
Patimitule.
Acum mi-e sila,
Neînceputule.
Ma-ntorc cu fata în jos,
Calca-ma
Ca sa te urasc.
Zânele cu pene
Vin sa îmi manânce
Din palma
Cu ciocuri de apa.
Nu, câine, n-ai gresit
Eu sunt abia
Al doilea.
Spusa
Nu mai stiu ce voiam sa spun
Dar stiu cât de tare voiam sa p’o spun.
-Doar n-ai sa-mi spui ca nu te doare
Carul mic cu carul mare.
-Sigur, ca sa nu ma irosesc,
As vrea sa mi se-ntâmple
Numai cuvinte,
Dar, de frica, fug,
De zmeii mei din mat.
Cuvintele, galbenele mele…
-Ce-i cu ele?
-Mi le-a-negrit hârtia,
Chiar asa,
Când am atins-o cu litera,
Mi-a uscat-o,
Mi-a aruncat-o pe jos.
-Doar n-ai venit, împrietenitule, sa-mi spui
Cum ti-a dat timpul cu un bolovan
În tâmpla, si sa-mi calci pe spusa, înapoi!
Multe lucruri uitate de mine
Îmi vin acum în minte.
Portret
Mai întâi am desenat un soare
Pentru ca toate florile
Au petale în forma de raze.
Pe urma am desenat
Aripi
Pentru ca orice inima
Are forma de pasare.
Pe urma am desenat-o pe mama
Pentru ca fericirea are forma
De pasare si de raze
Si, înainte de toate,
Are doi ochi mari si blânzi
Care închid
Toate lacrimile pamântului.
21 octombire 91
Ma-frupt pâna-n rarunchi
Din ploaia ridicându-se abrupt pe lânga mine
Sfarâmând întoarsa crestetele muntilor.
Ma-mbie hulpav pamântul aburind
Trecându-mi lacom pe sub talpi.
M-as petrece prin urzeala lui
De negru si de rar
Pâna-n adâncul nestiut
Mocnind a jar.
Din urletul fricii si poruncii
I-as naste cântecul neîmplinirii
Din piscuri si din râuri i-as naste nou hotar.
Clar 11
Îsi trece domnul uneori
Mâna verde prin
Sporul gândurilor mele,
Se balaceste o vreme
Apoi se sterge pe o bucata
De hârtie
Si-si vede de treaba,
Gospodareste.
Ramâne hârtia
Asa cum a lasat-o.
16 decembrie 91
Povestea umbrei
În forma de cal verde
Galopând dupa mine,
Împrejur.
Poveste unui copil jucându-se cu un inel
Prea mare
Pentru toate degetele lui
Strânse pumn.
Povestea asta vrajita…
Ploua statut peste zapada,
Parca ar fi deodata primavara.
Caracterizare
Sunteti prea voi ca sa fiti singuri,
Bunaoara albine sau furnici,
Oarecum ridicate la rang de acvile,
Poala propriului vostru munte.
Dezmat
Sarbatoarea mersului pe vârfuri
Prin lanul de iarba dracului.
Bineînteles, tiganci cu fuste lungi
Si regi.
Adica regi albi de umbra zidurilor,
De-a calare pe cai albi,
De-a fuga dupa despuiate
Neveste ale nimanui.
Frica
Tu ai
Si eu n-am
Tu arzi
Si eu tac
Tu te muti
Picatura cu picatura
În pietre.
Salveaza-ma,
Moartea mea
E scrisa pe stînca
În copite de cerb.
Clar 12
Lasa-ti vântul de ura
Sa ridice valuri pe luciul oglinzii
Tulburându-ti imaginea
Si întoarce-ti privirea.