Nevoia De Urlet

“Ca oricare altul,
Textul acesta
Este rezultatul spontan,
Imprevizibil si uluitor
Al aglutinarii cuvintelor”

Stefan Augustin Doinas

Moarte

decembrie 91

Rătăcesc uitat printre oameni,
-Unde mergeţi, vă rog?
Luaţi-mă şi pe mine,
Ocup foarte puţin loc !

Îmi aruncă un cuvânt,
Ca pe un ban.
Îmbătrânesc pe loc cu o viaţă.

- Unde mergeţi, vă rog?
- Într-acolo!
- Va grabiţi degeaba …
Eu am fost, nu e nimic acolo.
Dar luaţi-ma şi pe mine!
Cuprins

Cam asta se întâmplă
I-am pus mâna mea oarbă
Pe creştet.
Mi-a luat-o ca pe moaşte
Şi-a dus-o la inimă,
Unde, pot să jur,
Era cam gol şi cam aspru
Şi vedeam ca-ntr-un film
Ce se întâmplă cu mâna mea
Şi cu strainul.
Până când am început
Să-mi pierd încrederea.
Cuprins

Mereul vis

‘94

Mă bucur că vă place.
Mi-e aproape indiferent că vă place.
Îmi vine să plâng când văd că vă place.

Dar să vă spun.

În fiecare noapte se desprinde de pânză
Şi se ghemuieşte într-un colţ,
Cu capul pe genunchi,

Nici nu respir
Ca să nu o sperii.

Şi o ascult cum cântă încet.
Soarele de piatră,
Soarele de cârpă …
Lipită de perete,
Cu gleznele cuprinse în palme
Şi sânii striviţi de pulpe.

Mai tîrziu va obosi să mai coboare
Din ramă.

Mai târziu nu se va mai auzi
Nici cântecul.
Cuprins

Cu ură
Din nou cu picioarele pe pământ,
Printre ecumenicii ultimei frăţii a crucii.
(fără opţiuni)

Dar ghici cine se uită pe gaura cheii
La jocul nostru!
Hei, dar jocul nostru ascunde răspunsul
La toate.
Cercetaţi!

Într-adevăr, aici, cineva promite toate
Răspunsurile, ia te uită, ia te uită,
Exact ce incercam să vă explic,
Dragii mei, copiii mei,
În faţa uşii,
Exact ce încercam să vă explic,
Oglinda din faţa uşii,
Chiar nu înţelegeţi?

Voi vă uitaţi pe gaura cheii
La jocul nostru dezlegător de taine
Dar cineva a pus o oglindă în faţa uşii.
Cuprins

Clar 1
Trebuia să se trezească
Pe când abia adormise
Cu capul în poala mamei
Şi se visa nisip,
Ca niciodată,
După ce se visase mereu cuvânt
Şi nimeni nu-l trezise
Din coşmar.
Cuprins

Dulce durere
Ceea ce ştiam, aceea s-a întâmplat,
Fără minuni de prisos,
Fără exuberanţă inutilă.

Întâi, fără ajutoare,
Mi-am greşit greşelile.

Târziu, conştient,
Coroborându-mi ideile cu bătrâne scrisuri,
Am fost descoperit greşind
Alte greşeli.

Noile pedepse.
Moartea cu două tăişuri
Legănată deasupra capului…

O moarte-mi râde, una-mi plânge
Iar urechilor îmi încred desfătarea.
Suava melopee
A bolovanilor cu care dumnezeu
Vânează oameni.

Poc, poc, nu, încă nu m-a nimerit,
Poc, poc, moartea care-mi plânge
Îmi spune “Nu încă!”,
Poc, poc, bolovanii roşii
De ceaţă cerescă
Peste bolovanii albi de humă umblândă
Poc, iată, melopee,
Poc, iată, plângere cu lacrimi de piatră,
Poc, iată, domnul ne plânge cu lacrimi
Iar noi, cu obidă, ţinem ritmul.
Iar noi cu obidă murim.
Cuprins

Cu iubirea
Cred c-am să-mi urlu iubirea
Aşa, ca pe un urlet oarecare,
Al nervilor mei prea întinşi
Iar pe urmă am s-o arunc,
Precum pe celelalte, la gunoi.

O dată, de două ori, de zece ori,
Cu o palmă, cu un cuvânt,
Cu o privire,
Toate urâte ca de pe lumea cealaltă.

Aşa cred.
Cuprins

O istorisire a îngerului
Într-o zi, un preot
A bătut cu pumnul în poartă.
Purta pe umăr un sac şi o suliţă.
În sac erau zece copii şi zece şerpi.

Ion deschise poarta
Iar preotul spuse
“Vino, mănâncă din carnea
Şi bea din sângele tatălui nostru!”

“Nu pot”, răspunse Ion,
“Pentru că tatăl meu a murit”
“Pentru că tatăl meu a murit”, zise ion.

“Ai să te căieşti!
În genunchi!
Închină-te Domnului Dumnezeu
Sau mânia lui te va ajunge!”

Ion căzu în genunchi şi se rugă.
“Doamne Dumnezeul meu,
Dă-mi o femeie pentru carnea mea,
Şi o sabie pentru mîna mea,
Dă-mi doamne carne pentru sabia mea!”

“Ajunge! Ajunge!” urlă sfântul,
Mânia lui dumnezeu te va strivi!

Am să-ţi dau o pildă
Despre mânia lui Dumnezeu.

“Într-o zi un înger s-a întâlnit cu un tigru.
Curajos, tigrul a deschis gura
Şi a început să cânte cu glasul
Păsării din spatele caninului.

Îngerul era îngerul unui şarpe,
Stătea între două frunze de palmier
Şi fuma iarbă.

Într-o zi, îngerul unui şarpe
S-a întâlnit cu un tigru
Care mâncase un şarpe,
Care mâncase o pasăre.

Iar tigrul avea trei îngeri
Care îi şopteau în ureche
“Ai să ajungi în iad”

Îngerii ştiau numele sfinţilor
Şi apostolilor
Pe de rost
Şi spuneau cu duh
Despre mândriile şi greşelile lor.

Şi tigrul râdea…

Numai când vedea o foaie
Albă de hârtie,
Dădea ochii peste cap,
Începea să tremure
Şi i se învineţeau buzele,
Sub crunta răzbunare a domnului.
Asta i s-a întâmplat,
Asta o să ţi se întâmple şi ţie,
Asta se întâmplă mereu,
Cu toţi!
Cu voi,
Cu tine!” spunea preotul
Străduindu-se să se ridice din praf
În timp ce Ion închidea poarta,
Ştergându-se cu mâneca la gură.

Ion era ţăran.
Copii lui Ion vor fi ţărani.
Ion auzise de Dumnezeu şi de îngerii lui
Dar nu-i văzuse niciodată.
Cuprins

Basmul
După luptă e cam aşa:
Şed într-o rână pe ţarină
Şi zmeii înşiră
Ochii Feţilor Frumoşilor
Pe sfoară de in,
Iar pe de lături,
Caii se servesc galant
Cu jăratec din tăvi
De pe care nici măcar
Nu au rupt etichetele.
(Eu văd foarte bine imaginea)
Şi râd pe muteşte
De zmeii care scapă,
Printre degetele butucănoase,
Ochii rostogolitori
Pe brazdă.

Peste un an fără un pic
Răsare un Făt Frumos de prăsilă,
Cu cal, arme şi poftă de luptă.
Cuprins

Dizertaţie

7 februarie 95

Demintate – ce visceral
Abuz de încredere în sine,
Doamnă!

Cât de sus poti să ajungi
Târându-te
Pocitanie cu ochii verzi ?

Vorbeşte-mi despre milă!
Mila îşi traversează monoton
Propriul gradient
Spre mărimi mici.
Doar fiinţele cu ochii foarte mari
O mai pot vedea.,
De pildă insectele
Cu ochi compuşi
(Şi copiii, puah!)

Rezultatul trudei tale -
O stivă de oceli
Şlefuiţi in formă
De piatră de mormânt
Încă liber, doamna mea!
Încă nespus de liber.

Milă şi perseverenţă,
Sărmană zoogramă cinetică,
Vorbeşte-mi despre asta!

Şi pieptul înainte, capul sus!
Ca o ultimă favoare
Ţi se va permite să abuzezi
De tine însăţi.

Publicul rezistă robust
Cutremurelor personale.

Adio!
Cuprins

Întoarcerea proverbului
Muri solemn ca o ultimă notă
Şi-n urmă-i nemurea ecoul
A ceea ce obişnuia să fie,
Un om simplu,
Care ştia şi cât de departe trebuia
Să ajungă
Şi cât de mic îi era pasul.

Ziceam adică,
Cum că amintirea lui,
Continuă să ne tropăie prin,
Hai să zicem, conştiinţă.
Cuprins

Terapie de şoc

30 ianuarie 95

Gimnaştii sentimentelor
Balansează precar între
Ură şi speranţă.

Dar noi?

În lipsă de altă activitate culturală
Ne-am gândit
Să hrănim cuvinte.
Cuvinte române, ne-am gândit noi.

Dar această bunăstare a limbii,
Nostra culpa,
Nu mai mulţumeşte pe nimeni.

Urletul sugrumat
De gulerul punctului şi virgulei,
Ne îneacă.

Surprinşi de impostura
Blândei, înfloritei rostiri,
Să revenim la răcnet?
Cuprins

Recuperarea stării

22 ianuarie 95

Sunt lângă o pădure de piatră,
Printre dialoguri proiectate
În afara fiinţei ei
Ca o respiraţie rănită.

Sunt între două planete egale
Încă împreunate,
În mijlocul unei stele cardiace,
Dar ceva din toate astea îmi scapă.

Sunt aici pentru următorul miliard de ani
Îndrăgostit năvalnic de toate lucrurile mărunte,
Cu pupilele dilatate potrivit,
Şi totuşi îmi scapă ceva.

Văd urme de seceră şi copită
Şi iarbă mirosind a sudoare
Şi umbră rotită în jurul copacului.

Nu sunt primul aici.
În lături şi-napoia-mi sunt ziduri.
Sunt singur din nou cu cuvântul.
Cuprins

Clar 2
Tare caraghioasă erai
Cu picioarele tale scurte
Şi cu fruntea îngustă
Cât o carte de istorie.

Şi tot te-am trăit fericit.
Cuprins

Obişnuinţă
După ce ai trăit cu atâta forţă
(ba eu aş zice chiar cu ură),
E momentul să îţi aminteşti cu măreţie
Fostele şi trecutele.

Oricum nu poţi să vulgarizezi o urmă
De bocanc pe faţa de masă.

În curând vei învăţa ritmul şi mişcarea
Deci nu va mai fi nevoie sa te agăţi,
Ca acum, de oricine.
Cuprins

Nobleţea abstracţiei unui eu schizofrenic

august 91

Toţi strămoşii tăi,
Ţi s-a spus,
Au murit de moarte bună.
Numai tu vei muri strivit
De oasele lor măreţe.

Când rămâi faţă în faţă
Cu oasele,
Ai intrat in anul morţii.

Când eşti ultimul care le calcă
Pe urme
Şi ştii că eşti ultimul,
Atunci ai ieşit din anul vieţii tale
Şi ai intrat în anul morţii lor.

Ca să-ţi răspund la întrebare,
De-asta eşti singur.
Cuprins

Rai

1991

Aş fi rămas o curvă roz
Dacă nu m-ar fi salvat,
Ca din întâmplare,
Doi îngeri,
Pe cînd îmi astâmpăram foamea
Cu o halcă împărătească
De viaţă neagră.

De aceea, vă rog,
Lăsaţi-mă să stau aici
Până trece ploaia asta
Care-mi rugineşte încheieturile.

Încă de atunci,
Chircit cu genunchii la gură,
Îmi era frică de trăznete.
Cuprins

Dialog
-Nu e nimeni aici,
Degeaba te comporţi,
Eşti singur, renunţă!
-La tot ?
-La tot!
-Şi la dumnezeu?
-Dumnezeu e o necesitate,
Tu nu ai necesităţi!
-Mai visez din când în când soarele.
-Renunţă!
Mai bine chiar, nu mai dormi!
Mai bine taci, mai bine uită!
-Mă gândesc din când în când
La ea
Şi atunci îmi vine să plâng.
-Nu, asta în nici un caz,
Opreşte-te!
Nu te mai gândi la ea,
Opreşte-te!
Opreşte-te din plânsul ăsta absurd!
Cuprins

Imposibila victorie
Nu vă opriţi,
Continuaţivă jocul cu viaţa.

Vă voi privi o clipă
De pe margine,
Apoi mă voi retrage.

Dragii mei,
Scorul rămâne unu la zero pentru ea.
Cuprins

Soluţie

1991

Suntem călare pe situaţie,
Aici.
Exprimăm,
Respirăm.

Parcă altfel decât până acum,
Însemnăm pentru noi înşine
Atât de mult
Cât să ne cerem cap de afiş
Cu insistenţa cu care
Ne ceream afară
Câteva decenii autobiografice înainte.

Ultimul nume e cel mai periculos!
Modest!
Urmează a fi marginalizat,
Expulzat,
Escrocat,
Epurat!

Elixirul ?
Trăieşte din pofta de viaţă
A altora.
Economie de idealuri.

Mai târziu retrage-te
Legănându-ţi caraghios dosul dolofan.
Cuprins

Epitaf
În satul ăsta
Se adunau duminica
Şi plângeau crispat
Pentru tot ce avea să li se întâmple
Săptămâna viitoare.
Până într-o zi
Când s-a trezit un bătrân
Să râdă cu lacrimi
De tot ce şi-a adus aminte.

Toţi plângeau,
El râdea
Şi se simţea din ce în ce mai răzbunat.
Cuprins

Tristeţe
Câte filipici împotriva mea
Tot atâtea morţi violente
În ciuda avertismentelor mele
Binevoitoare.
Umbra mea,
Sprijinită pe un vârf
Se clatină înspăimântător.

Sufăr de rău de mare,
Ca pe galera cu care primul portughez
A ajuns în China
Unde se temea de pagodele tremurătoare.

Fiecare Demostene de ocazie
Rîde
Şi moare strivit
Ca într-o sinucidere rituală.

Iată de ce sunt trist.
Cuprins

Starea fiinţei mele
E plăcut mirositoare şi galbenă la pipăit,
Intraţi mai adânc,
Vă vor îngheţa picioarele
Dar bălăciţi-vă,
Împachetaţi-vă cu nămol,
Bucuraţi-vă!

Mâine va trebui să îmi fac ordine
Între sentimente
Si nu-mi permit să păstrez
Nici soare,
Nici cer,
Doar baza,
Doar apa
Şi fulgerele iadului.
Atât cât să se nască mai târziu
Vreo formă de viaţă
Adaptată la beznă,
Silă
Şi urlet,
Simbiotică la starea fiinţei mele.

Atât.
Cuprins

Imputaţie
Îmi ţîşnesc cleioase printre degete.
Fac câţiva paşi dar calc numai
Pe broaşte.
Şi toţi cred că-i în ordine.

“Nu-i nimic, tată, m-a asigurat”,
E intr-adevăr ereditar, şi eu calc pe ele
Dar încep să cred că nu eşti vinovat,
Calc mereu pe altele, nu pe cele strivite
De tine.

Rămînem prieteni!

Mai bine admiră parfumul
Acesta sălbatec care
Molcomeşte în aer.

Trebuie sa fie o pădure pe aproape.
Cuprins

Nevoia de urlet
Până la urmă m-am trezit urlând
“Măi, moartea asta mă sufocă!”
“Hei,
Hei îngeri!”

De fapt ar fi trebuit să strig,
Căci asta e cam banal,
Ar fi trebuit să strig
“Măi oameni!”
Ceea ce e cam bombastic,
Dar tot la asta ajung.

Umblu de colo colo
Mai mult mort decât viu,
Pe aiurea siluete
Iar când îi spun siluetei “om”
Mă stropeşte pe bombeuri
De parcă aş fi călcat într-o baltă.

Cu faţă umană, ca să zic aşa.
Cuprins

Păstrează

1991

Ia-mă de mână şi du-mă
Printre stânci până la apă,
Aruncă-mă cu pieptul de un val,
Admiră-mi urma de spumă.

Tîrziu şi banal
Lăsat de reflux pe tărm,
Uită-mi o floare pe piept
Şi pleacă întoarsă cu faţa spre apă,
Cu ochii ţintă la mine.

Cu sufletul ţintă la tine am să strig
“Grăbeşte-te vine fluxul,
Îţi va inunda sentimentele cu apă amară”

Fluxul va ridica ultima floare
Şi ţi-o va depune la picioare.

Păstrează-mi iubirea
Legată cu o fundă de tulpina florii.
Cuprins

Sufletul
Derivat din durere,
Sufletul este acel complex
De eclipse şi vânătăi
Rupte de timp şi de cauze
Care formează, la organismele
Biologic evoluate,
Un schelet inflexibil,
Drapat la nevoie
Ca un pom de iarnă
Cu flori meschine,
Iubiri cu picioarele scurte
Şi frimituri de soare
Necesare combustiei.

Sufletul funcţionează cu frică
Ţeluri îndepărtate şi
Speranţe deşarte,
Se gripează la anxietate şi stres
Şi dă reacţii adverse
La ură externă.

Funcţionează deasemenea
Cu iubire
Organizată în fantasme
Şi idealizări.

Sufletul are o structură
De oglinzi paralele
De varză supraponderală,
Ascunzând, zic unii,
Un miez dulce acrişor.

Şi multe altele.
Cuprins

Criză de eroi

12 decembrie 1991

Cum mă simt bine undeva,
Apare Polypemon cu legile jocului.

Dumnezeu-Procust
M-a anunţat de curând, vizibil jenat,
Că nu găsise ceva potrivit
Pentru mine
Iar acum, adevăratul proprietar
Îşi revendică destinul
Repartizat cu inconştienţă mie.

Îl uimisem pe Damastes,
Mă descoperea
Când prea mic pentru patul mic
Când prea mare pentru patul mare.

Unde eşti Theseus?
În cazul meu este permanent
Criza de eroi.
Cuprins

Aş

6 decembrie 91

Aş mai trăi puţin!
Stau la coadă pentru viaţă
Şi nu ştiu cine îmi vâră pe gât
Istoria lui cu esenţă de tragedie.

Se trage cu urechea,
Povestea zboară din gură în gură
Şi ultimul la rând
Ajunge primul priceput.

Porneşte să-şi depene povestea şi,
Imediat, cineva şopteşte uimit
“Ce ziceţi de asta?”
Că se şi-ntind spre el
Câte urechi flămânde,
Atâţia noi povestitori.

Câte unul mai puţin rezistent,
Cade mort.

Experienţa ii supravieţuieşte.
Cuprins

E Shackespeare, tovarăşi!

6 februarie 91

Mi-a crescut Shackespeare pe creştet
Ca o floare obscenă printre pietrele caldarâmului.
Stau şi mă întreb.
Să-l dau jos,
Ca pe o tumoare?

Creşte Shackespeare ca vîscul.
Să-l smulg sau nu?
Să dau cu piciorul simbiozei
Dintre el şi noi, restul?
Scap de parazit,
Dar e garantat că pot
Să gândesc singur?

Shackespeare, ciuperca,
Gândeşte pentru noi
iar noi cu simbioza..

Se poate măi tovarăşi?
Cuprins

‘Putred’ e cuvântul
Toţi câinii de pe strada lui
Sufereau de claustrofobie,
Striviţi de personalitate lui
Planturoasă,
Întinsă de la cimitir până la casa primarului,
Fardată cu verde pe buze,
Provocatoare ca o curvă putredă.
Cuprins

Graţioasa melopee a unei probleme ardente

ianuarie 91

Cand am fost descoperit
Pe fundul sacului lui Moş Crăciun
Nu eram exact eu,
Era celălalt,
Legat cu fundiţă roşie,
Gata să vă bucure.

Trec cu capul în jos, lupeşte.
El tresaltă, zâmbeşte,
Salută,
Linguşeşte.

El îmi deschide drumul,
Cu zâmbetul lăţit pâna la umeri.

Eu culeg laudele,
Strâng mâinile ce mi se-ntind
Şi mormăi în barbă
“Fu-vă dumnezeii voştrii de tâmpiţi,
Nu mai călcaţi pe iarbă!”
Cuprins

Subversivă

februarie 91

Rânjeşte-ţi colţii de babuin
În călduri
Şi râzi în loc să mârâi.
Mizează pe efectul surpriză.
Adversarul îşi va uda mai eficient
Pantalonii.

Zâmbeşte şi restul
Sunt ca şi scoşi din cursă.
Cuprins