Karen Hollingsworth

Oct 02
2007

Karen este o pictoriță cu o obsesie. Mi s-a părut atât de “altfel”, când am descoperit-o, încât nu am rezistat, trebuie să v-o prezint.

Nu se poate să nu te captiveze abul imaculat al picturile ei. Cu un aspect vag colonial, de început de secol, tablourile ei îmi aduc aminte de vremea când sorbeam cuvânt după cuvânt Magicianul lui Fowles.

Calmul și simplitatea compoziției au un aer de noblețe accesibilă, care mă încântă.
Tablourile ei mă atrag prin lipsa culorii, căci doar tonurile subtile te lasă să îți recompui mental obiectul pe care îl reprezintă. Ca și în cazul tablourilor de iarnă (vă ziceam că îmi plac tablourile cu peisaje inzăpezite), mare parte din tablou e neatins de pensulă (probabil folosește un gesso alb sau își maschează tabloul cu un mare bloc de alb înainte de a începe).

Și, apoi, specificul materialului perdelelor sau al pânzei care acoperă neglijent vreun scaun e un motiv pentru Karen să își etaleze priceperea de a reda transparența.
Vedeți cum în tabloul numit Winter Solitude (penultimul din galerie) se ghicesc siluetele difuze ale arborilor din fața geamului.
Iar în al patrulea, faldurile perdelei sun aproape absente și doar umbra ramelor geamului te lasă să le ghicești onduleurile.

Beach Gathering
Beach Watching
Changing Tides
Little Clues
Old Friends
Patience
Plenty to share
Waiting for Spring
Winter Solitude
Winter Tides

Sper că v-a plăcut.
Pe Karen o găsiți virtual aici și aici.

Continuă să citești!
În aceeași categorie
Articolul precedent:
Articolul următor:
Alte articole despre:Artă | Pictură
Cronologic
Articolul precedent:
Articolul următor:






Despre mine