Schimbarea imaginii României trebuie sa fie însoțită de o îmbunătățire a calității produselor sale. Adică a românilor.
Altfel, nu vom reuși nimic.
Când țiganiii s-au hotărât că vor să fie numiți romi, au sperat să scape de renumele prost al cuvântului țigan.
Din păcate, cuvântul nu înseamnă hoț, needucat sau agresiv prin el însuși.
Cuvântul a devenit jignire prin asociere cu ce crede majoritatea că reprezintă țiganii.
Poate nu toți sunt așa, dar și cuvântul rom va ajunge să însemne același lucru dacă romul mediu nu își va schimba obiceiurile.
Dacă nu va renunța la a fi altfel decât restul, dacă nu se vor integra, dacă nu vor începe să respecte aceleași reguli sociale ca majoritatea.
Când Lucky și Goldstar s-au decis să se redenumească LG au avut o strategie în spate (și ceva finanțe…).
Toate produsele lor au devenit din ce în ce mai bune până LG a ajuns ceea ce este acum, un gigant respectat mult peste hotarele Coreei.
Dacă ar fi continuat să producă acele proaste casete Lucky pe care sunt sigur că vi le amintiți, probabil nu ar fi fost în poziția să fuzioneze cu Philips.
Suntem o națiune care și-a pierdut din valorile puține pe care le-a avut vreodată și nu a câștigat altele.
La începutul anilor 1900, scrie Lucian Boia undeva, utilizarea excesivă limbii franceze în teatrele române a dus la o manifestație pentru susținerea limbii române, în fața teatrului național. Am reușit să scăpăm de obsesia limbii franceze dar azi, aproape toate emisiunile TV sunt încărcate de termeni traduși prost din engleză, românizați doar fonetic.
Engleza și America influențează toate aspectele vieții noastre sociale. Nu avem valori naționale contemporane. Majoritatea “valorilor” sunt importate.
TV-ul, revistele mondene și alte feluri de presă importă masiv incultură americană când epuizează incultura autohtonă.
Din acest motiv, suntem într-un cerc vicios. Nici una din televiziunile mari, nici unul din ziarele cu audiență mare nu promovează cultura pentru că nu ea le aduce audiența.
Toți preferă să publice conținut facil și trendy. Cultura, știința, etica și morala sunt ignorate complet, la TV totul este despre mașini tari, femei semidezbrăcate, muzică de cartier.
Astfel, românii nu au nici o șansă de a progresa. Pe fondul sărăciei care exasperează, românii nu au mijloacele, energia sau motivația să își dorească mai mult.
Orășenii români, Bucureștenii de pe străzi, sunt încă cei aduși cu forța de la țară de comuniști.
Tatăl meu a venit din nordul tării până în dobrogea lucrând în construcții ici și colo.
Apoi a primit un apartament minuscul în Constanța și a devenit brusc orășean.
În timpul relocărilor masive prin care comuniștii încerca să își populeze orașele mari, s-au întâmplat 2 lucruri.
Omenii au fost privați de valorile lor tradiționale, rămași fără autoritatea familială departe de mediul care i-a format, în fine, fără cele care îi ajutau să distingă binele de rău.
Și apoi, oamenii au fost lăsați fără cele mai elementare mijloace de subzistență, cu puțină hrană fizică, fără access la hrană spirituală.
E firesc să vezi tineri ascultând fie hip hop fie manele peste tot, pe străzi, în metrou, în parcuri (tare, nu în căști) de pe telefoanele celulare.
Sunt copii tăranilor aduși la oraș, copii crescuți cu MTV.
Striviți de greutatățile vieții, oamenilor nu le mai pasă cum își ating scopurile. Nu mai au timp de mărunțișuri.
Sau nu mai știu, nu mai înțeleg subtilitățile moderne a ceea ce mai demult se numea bun simț.
Asta se vede de la cei mai simplii români, cel care vin peste tine în metrou pentru că nu știu că mai întâi se coboară și apoi se urcă, până la oamenii politici care fură, mint și apoi se porcăie reciproc în presă ca să ajungă în frunte nu prin a fi cei mai buni ci prin a-și desființa concurența.
România noastră de fiecare zi este inundată de mizerie, hoție și prostie. Și. pe măsură ce trece timpul, este din ce în ce mai greu de trăit în ea.
Am venit în București pentru că aici pot mai ușor să îmi câștig existența dar același motiv i-a adus aici pe ceilalți 2 milioane de oameni care au sporit rândurile Bucureștenilor in ultimii 5 ani. 0.8% din suprafața tării, 228 km pătrați din care 70% construiți și 4.000.000 de locuitori, 20% din populația țării. De la 650.000 în 1930 si 1.500.000 în 1966.
Nivelul nostru de trai nu a crescut față de acum 20 de ani. Poate vi se pare că a crescut, te gândești să îți cumperi o mașină, poate a doua, poate germană sau japoneză, te gândești să îți cumperi o casă, poate cu centrală termică și acoperș “lindab”.
Și îți zici, a crescut nivelul de trai, atunci nu mi-aș fi permis o casă. Dar românul care are o casă de vânzare vrea să câștige pe ea cât să își cumpere altele două în loc. Și pentru că se construiesc prea puține altele, prețurile lor au ajuns să depășească prețurile din Austria. Mă uitam cu jind că de banii pe un apartament murdar și defect din Militari aș putea să îmi cumpăr unul în Barcelona și să îmi petrec restul vieții într-un oraș care încearcă din răsputeri să nu își strice imaginea datorată lui Gaudi, nu unul în care “bloc bine proiectat” înseamnă că ajunge apa și la ultimul etaj.
Pare doar că a crescut dar nivelul de trai nu a crescut suficient de mult ca să ne cuprindă pe toți.
Am reușit, poate, să ne construim un turn de fildeș pe placul fiecăruia dar trebuie să ieșim din el mai des decât ne-ar place.
Am reușit să ne zugravim pereții pe dinăuntru dar pe dinafară e aceeași mizerie. Nu avem încă timp să ne gândim și la infrastructură.
Noxele, aglomerația și gunoaiele te fac să te vrei să te refuigezi “la țară”, la munte, oriunde în afara Orașului dar ca să ajungi acolo, trebuie să ieși în Trafic.
Pare mai ușor să ajungi la birou dacă îți permiți o mașină dar nu și atunci când 1.200.000 de alte mașini (cifra nu include și mașinile aflate în tranzit) zac pe prima bandă sau se târâie pe banda 2 pe străzi cu tramvai pe mijloc și gropi peste tot. Bucureștiul a fost conceput pentru 150.000 de mașini care mergeau când într-un weekend când în altul, nu deodată (îmi zice un prieten).
Atunci, poate pare mai simplu să mergi cu metroul dar nu când 1000 oameni blochează pasajul de la unirea, nu când puținele scări rulante care nu sunt defecte se mișcă atât de încet încât de întrebi dacă mai ajungi azi la birou sau nu.
Iar când încă 20 de oameni respiră aerul din același în același metru cub cu tine, deja nervos fiind, e greu să nu observi mitocănia, lipsa de considerație, indolența bovină a unora dintre noi. Trebuie să ne schimbăm. Altfel nu avem nici o șansă.
Pleșu, spune într-un articol numit Pesimism din Dilema Veche “Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si dirz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba.”
Putem să credem că am intrat în Europa. În realitate trăim tot în România, înghesuiți, săraci și răi.
Alfred, my man, exact cum scrii tu acum scriam si gândeam eu înainte de a imigra… 7-8 ani am sperat, am încercat sa cred ca lucrurile se vor schimba în bine, am pus chiar mâna un pic, dar pâna la urma am constatat ca lucrurile nu se vor schimba asa de repede încât si eu si copiii mei sa beneficiem de o viatza civilizata.
Si cum avem o viatza definita, un numar de ani limitat de trait, am vândut tot ce aveam si am imigrat…
Nu-s nici bogat, nici celebru dar nu-mi sufla nimeni în ceafa, eu si familia mea traim o viatza in care, macar atat, nu suntem nici înghesuitzi, nici printre oameni stresatzi si înraitzi de saracie…
Iar Bucurestiul – asa cum l-am cunoscut eu – si care nu-i departe de cum îl descrii – l-am detestat întotdeauna…
Sibiul, în privintza asta, sta ceva mai bine…
Sunt intru totul de acord cu tine, daca continuam sa ne tanguim de trecutul potrivnic, sa na complacem in prezentul cenusiu, fara sa incercam sa indreptam cate ceva, ma tem ca si viitorul va avea aceeasi culoare in tara asta.
Casetele Lucky chiar erau facute de stramosul lui LG? Niciodata nu m-am gandit
-> Danu: Spre asta ne întreptăm și noi, probabil, numai că nu am curajul să o recunosc deocamdată. Zici că mai aveți locuri acolo, în Canada?
-> Florin: Stau în liniștea căminului meu și mă plâng de una, de alta pe blog… Ăsta nu e mare act de civism.
Dar îmi văd de treabă, încerc să îmi fac munca în așa fel încât să pot să fiu mândru la sfârșitul zilei.
Încerc să nu deranjez pe nimeni, să nu contribui la mizeria din jur. Nu știu ce să fac altceva.
Nici nu știu dacă aș vrea să fac mai mult. Să fac bine lucrurile pe care știu să le fac, deja îmi ocupă tot timpul.
Alfred, nu zic de tine, de mine ca ne vaicarim si nu facem nimic. Noi de bine de rau mai punem umarul sa indreptam cate ceva pe ici pe colo. Eu ma refeream la noi ca popor. Daca pe langa fotbal si agricultura
, la care se pricepe tot romanul fiecare ar mai face cate ceva asa cum scrie la carte eu zic ca avem sanse sa progresam, dar daca continuam sa ne gandim doar la furtisaguri si la bunastare asa peste noapte(lucruri care mi se par sport national), nu cred ca e chiar bine.
Nu, nu, stiu ca tu nu zicieai asta. Dar eu ziceam asta. Mie mi se pare ca nu pot sa fac mai mult si speram ca nu e nevoie sa fac mai mult. Exact ca si tine, speram ca daca fiecare isi face treaba foarte bine, totul incepe sa se lege.
De pilda, intr-o lume de cacat, omul politic X, ia o spaga grasa pentru un contract si prin asta renunta practic la dreptul de a protesta cand lucrarea este prost facuta. Si atunci, canalizarile sunt cu 3 centimetri mai sus decat drumul si nimeni nu poate sa faca nimic. Intr-o lume suficient de buna, contractorul este un om integru (sau macar nu e idiot, stie ca si el pe aceleasi strazi o sa mearga) si isi face treaba bine, canalizarile sunt la nivel cu asfaltul si asfaltul nu se dizolva in apa de ploaie. Intr-o lume ideala, X da contractul fara spaga la contractorul din scenariul “o lume suficient de buna”.
Dar asta cere ca fiecare din personajele acestui basm sa vrea sa isi faca treaba bine si sa se si priceapa sa o faca.
Fat fucking chance.
Esenta tocmai asta este, sa faci bine ceea ce faci , in asa fel incat sa nu ai ce sa-ti reprosezi.Sa stii sa arunci hartii la cos, sa nu scuipi pe strada,sa spui multumesc zambind celui care ti-a facut un serviciu, chiar daca ai platit serviciul respectiv, sa respecti partenerii de trafic in trafic fara sa folosesti claxonul pe post de arma,si inca o mie si unu de gesturi ( cel putin) pe care le poti face fara sa te coste nimic.Poate cel de langa tine pana la urma o sa observe si o sa te imite.Gesturile tale capata o alta valoare.
->AGAINB47H: Dacă ar fi așa ușor… Mi-e teamă că, de fapt, o să fie nevioe de ceva terapie de șoc.
Alfred, locuri sunt berechet trebuie doar sa le gasesti… cu calificarea ta si la varsta voastra, avetzi mult mai multe sanse decata am avut eu si ai mei… Iar Canada pare sa devina din ce in ce mai mult o tzara avantajata atat de global warming cat si de global economy. (Alberta are petrol – de aia a si crescut dolarul canadian mai mult ca cel american – si Québecul are apa – s-ar putea ca apa de baut sa devina petrolul viitorului…) perspectivele sunt excelente. Dar cu cât intarzii cu atat sansele de a gasi un servici bun se reduc, cred. Oricum, e o decizie grea de consecintze si, desigur, caini cu colaci in coada n-am vazut pe aici. Lumea e amabila in general dar relativ indiferenta si poate ca-tzi va lipsi, la inceput, asa zisa “caldura” romaneasca… Mie nu mi-a prea lipsit (fiind o persoana mai retrasa si care nu se plictiseste singur)… Intreaba-ma chestiuni punctuale si, daca stiu, itzi raspund…
Nu, nu, am zis mai mult în glumă chestia aia. Nu vreau să plec. Sunt mult prea leneș și avem două mame, fiecare singură, pe care nu am putea să le lăsăm aici.
Iar dacă aș pleca din țară, m-am gandit mereu că aș pleca undeva în Europa. De pildă mai visez cu ochii deschiși câte o dat ă că aș putea să stau în Barcelona.
Dar nu, mă prostesc doar.