Michael Cheval

La un moment dat mă gândeam că o să epuizez pictorii contemporani şi nu voi mai avea subiecte pentru aceste articole.
Dacă acest lucru se va întâmpla, nu se va întâmpla foarte curând. Continui să descopăr, cu o încântare copilărească noi şi noi artişti care îmi plac.
Iar uneori, mai rar, descoperirea este uimitoare, remarcabilă, de neuitat. Şi uneori, total neaşteptată.

Michael Cheval este extraordinar. Este un pictor suprarealist născut în 1966, trăind în New York. Îşi defineşte propriile opere folosind termeni ca Natura Absurdului, Eternitatea absurdului sau Simțul Absurdului. Prin insistenţa cu care foloseşte termenul, e clar că absurdul este esenţa artei sale.
Cu o observaţie. Nu vă aşteptaţi să găsiţi în tablourile sale referinţe sarcastice sau peiorative la absurdul realității sau absurdul altor opere de artă. Michael Cheval crează absurdul, nu îl ridiculizează. Îl cultivă precum Eugen ionescu sau G.K. Chesterton. Sau, şi mai bine, ca Serge Brussolo. Îl iubesc pe Dali şi nu îndrăznesc să fac comparaţii dar Dali şi Cheval suportă comparaţie.

Fiecare tablou al său crează o lume bizară dar consistentă. Ireală dacă e pusă faţă în faţă cu universul din afara ramei dar remarcabil corectă în interiorul ei. O lume cu care poţi să te obişnuieşti, poţi să o înveţi, poate chiar să o accepţi ca pe o alternativă viabilă la lumea în care trăim.

În lumea lui, zalele lanţurilor sunt animate de o forţă care le ţine suficient de drepte ca să poţi să ridici o umbrelă la capătul lor.
Sunt lumi populate de bufoni, de prințese și de paji și de cavaleri și de vrajitori. Uneori populate cu haine regale plutind diafan in jurul unor invizibile corpuri pe care le poți ghici zvelte, elegante, intangibile. Sunt lumi virtuale în interiorul altor lumi virtuale, marionete-păpușari care mânuiesc alte marionete care la rândul lor mânuiesc altele.
Sunt personajele lui Alexandre Dumas și cele din 1001 de nopți trăind împreună, cameriste și muzicieni într-o lume de basm pictată cu o precizie fotografică până la cele mai mici detalii.
Cheval demonstrează o tehnică perfectă dar, departe de a fi un țel în sine, tehnica uleiului pe pânză este, în cazul lui, subjugată total unui scop mai mare.
Se poate spune într-un fel că Michael improvizează, dar tablourile lui nu sunt niciodată simple experimente de culoare și textură. Cheval improvizează cu un set bine definit de leitmotive complexe, fiecare o capodoperă prin precizia reproducerii, prin perfecțiunea reprezentării. Le folosește ca blocuri constructive pentru lumile sale magice. Iar improvizația constă în improbabilitatea alăturării leitmotivelor. De exemplu a peisajelor în care plutesc eteric violoniste și pești metalici. Constă în gradul cu care piesele de mobilier ale acestor lumi desfidă legile fizicii. Constă în multitudinea de semnificații diferite pe care le pot avea combinațiile acestora.

Nu pot să mint că înțeleg tablourile sale. Dar ceea ce cred că înțeleg din ele, îmi place necondiționat.
Alături de Jeremy Lipking, Anna Kryukova și Simon Balyon, Michael Cheval a devenit unul din favoriții mei.

Ca niciodată, alegând picturi pentru articol, am fost tentat să includ tot ce am găsit pe site-ul său. Cu greu am reușit să mă limitez la 60 dintre ele.
M-am întors de multe ori să le privesc înainte să încep să scriu. De fiecare dată am observat alte și alte detalii. Probabil v-ar trebui câteva ore să le priviți cu atenție pe toate.
Și probabil nu aveți câteva ore libere acum. În plus, cred că, dacă le-aș prezenta pe toate laolaltă, aș minimaliza nedrept efortul artistic care trebuie să fi fost considerabil, în ciuda aparentei prolificități a artistului.

Drept care am decis să vi le prezint în 3 articole consecutive. Iată-le pe primele.

Nu uitați să vizitați și site-ul său.