A crescut iarbă
Am privit lung cărarea pe care plecaseşi…
Şi aerul pe care-l respiram se ascuţea
Şi-şi înfigea rădăcini în plămânii mei.
Timpanele îmi zvâcneau
Într-un ritm surd
Ce-mi izbea venele.Eram o piatră,
Lipită de gard,
Cu ochii ţintă pe-o cărare,
Corpul chinuit de-o zbatere continuă
Şi creierul înecat de un urlet,
Urlet ce venea din mine
Şi se prelingea până la tine,
Dar tu auzeai un slab ecou
Ca un scâncet al unui copil bolnav.Ochii mi s-au acoperit de pete verzi
Şi s-a făcut linişte.A crescut iarbă peste mine
Şi peste cărarea pe care plecaseşi.A crescut iarbă.

Salut. Acum am descoperit aceasta pagina. Multumesc pentru cuvintele frumoase. Volumul de poezie care apare pe internet (Zeii fecioarei) este publicat si pe hartie, a fost lansat in martie. Da-mi un mail daca vrei sa ma palvragim.
Nice to see that you’re doing well darling…
Ti-am citit cateva poezii astazi, brings back memories.
Nu am eu multi cititori dar nici asa putini cum sunt nu pot sa ii recunosc dupa doar o initiala…
Mai da-mi un hint…
Pt. Claudia: imi pare foarte rau dar o parte din articolul asta s-a pierdut cand mi-am mutat blogul.
Stiu sigur ca erau cuvinte de lauda pentru poezia ta in general si mai ales pentru aceasta, de care mi-am amintit clar ca era citata in articol.