Citeam ieri blogul lui Ion Danu și am observat un interviu acordat de el revistei Hermenia.
Am remarcat acolo o pictură care mi-a plăcut extrem de mult.
Și am mai aflat s-a lăsat și el prins de hora numită ”O pictură pe zi”, de care v-am mai spus. Și se pare că se ține de cuvânt: 6 septembrie, 7 septembrie, 8 septembrie.
Sunt prea departe de subiect ca să pot comenta pertinent. Am văzut în diverse bloguri pe această temă, că unii se tem că presiunea timpului ar putea afecta calitatea acestui fel de picturi. Nu știu cât de adevărat e acest lucru dar nu pot să nu mă gândesc că pictura nu ar trebui să fie o obligație.
Mi-e teamă că nu tabloul rezultat și-ar pierde farmecul ci actul de a picta. Care ar trebui să fie un gest spontan și mereu unic, pornit din nevoia stringentă de a pune pe hârtie vreo imagine care iți arde neuronii în așteptarea pensulei.
Exact cum mi se pare că este această pictură, de care vă spuneam că mi-a plăcut și pe care l-am rugat să mi-o trimită la o dimensiune ceva mai mare ca să pot să vi-o arăt și vouă.
Iată:
Onorat sa fiu pe site-ul tau cu o pictura care-mi place si mie mult… chiar daca e de mine…
Sigur, pictura (ca si poezia, ca si orice alt act de creatzie, cred…) nu trebuie sa vina dintr-o obligatzie si, la modul ideal, artistul ar trebui sa creeze precum cânta pasarea… Dar, la modul ideal, ar trebui ca artistii sa fie precum era Cézanne dupa moartea tatalui sau bancher: cu existentza cotidiana asigurata, fara alte griji decat acela de a progresa in arta lor… Ori, catzi se pot lauda cu asta? Câstigarea existentzei înseamna timp irosit în sarcini mercenare, necreatoare…
Touchée, domnule Danu, touchée, imi place salariul care vine din cealaltă activitate a mea, cea obligatorie.
Și, în mod curios, nici nu mă plâng că își pierde farmecul.
Dar doar alegerea nefericită a cuvintelor a sunat a reproș în articolul meu.
Ce aș fi vrut să zic este că, din păcate, e posibil ca a picta să nu mai fie așa plăcut pentru tine.
Nicidecum că se va transforma într-o activitate necreatoare.
nu ar trebui sa ne intereseze nimic despre pictor; nici varsta, nici sexul, nici contul din banca, nici……………..
important este ce valoare are tabloul pentru noi, nici macar calitatea sa artistica sau valoarea de piata………
cu respect,
Înţeleg ce zici în general dar totuşi, calitatea artistică a unui tablou este fie în ochiul tău, şi atunci contează, cel puţin pentru tine sau în media ochilor ce l-au văzut, dacă îţi place să crezi cum îmi place mie, că arta are valoare absolută, nu e chiar complet relativă. Şi atunci, iar, contează.
E drept că restul, nu contează.
O întrebare este dacă orice operă de artă se califică. Ce ai spune de unul din “tablourile” lui Warhol obţinut prin stropire liberă cu urină de “artist”?